Pe la colțuri, unii spun că există Moș Crăciun.
Că i-ați scris și c-o să vină,
să v-aducă-n pumni lumină.

Poate nu-l vedem mereu, poate nu-i auzim pașii pe zăpadă, dar în fiecare decembrie apare, discret, în felul în care oamenii devin mai buni. Moș Crăciun nu e doar un personaj cu barbă albă și sac greu, ci o promisiune spusă în șoaptă: că speranța nu lipsește, nici măcar când anul a fost greu.

Lângă brad și lângă foc, așteptăm mai mult decât daruri. Așteptăm liniște. Așteptăm să ne adunăm gândurile, să ne aducem aminte de copilul care credea fără să întrebe „cum?”. Scrisorile către Moș Crăciun nu sunt, de fapt, liste de jucării, ci exerciții de sinceritate: ce ne dorim cu adevărat? Ce ne lipsește? Ce am vrea să dăruim mai departe?

Se spune că Moșul vine cu noroc. Dar norocul, de multe ori, arată ca o masă simplă cu cei dragi, ca o îmbrățișare lungă, ca un „mulțumesc” spus la timp. Vine sub forma unui gând bun sau a unei lumini mici, ținute strâns în pumni, exact cât să nu se stingă.

Crăciunul nu ne cere să credem orbește, ci să simțim. Să încetinim. Să fim, măcar pentru o clipă, mai atenți unii cu alții. Iar dacă pe la colțuri se spune că există Moș Crăciun, poate că adevărul e acesta: există ori de câte ori alegem să fim mai buni.

Lângă brad și lângă foc,
să v-aducă mult noroc.
Și, poate, un pic de lumină –
din aceea care rămâne și după ce sărbătorile trec. 

Sărbători memorabile!
Cu inimile pline, cu lumina aproape și cu bucurii care să rămână mult după ce se sting luminile din brad.